Peste 8 tone de carne de porc reținute la frontiera moldo-ucraineană! Din ce cauză

controlul la vama, carne de porc

Serviciul Vamal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor continuă măsurile intensificate de control la frontiera vamală, pentru a preveni răspândirea virusului pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, doar pe parcursul lunii noiembrie, angajații posturilor vamale de pe segmentul de frontieră moldo-ucrainean au raportat 165 de tentative de introducere în țară a produselor din carne de porc (în stare proaspătă și procesată), fiind reținute în total aproximativ 657,6 kg de produse susceptibile de infestare cu virusul PPA.

Totodată, informăm că, de la începutul perioadei de prohibiție,  instituite la 25 octombrie 2016 și până în prezent au fost consemnate 2 469 cazuri de depistare a produselor din carne de porc, iar cantitatea reținută în acest interval de timp a ajuns la circa 8 250,1 kg.

În acest context, menținem în continuare îndemnul în adresa participanților la traficul transfrontalier de a evita procurarea și introducerea în țară a produselor din carne provenită de la animalele receptive la virusul PPA (porcii domestici și mistreții), în vederea neadmiterii apariției unor noi focare de infecție.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share