În ultimele 24 de ore, punctele de trecere a frontierei de stat au înregistrat 82.690 de traversări ale persoanelor și 13.704 traversări ale mijloacelor de transport, potrivit Poliției de Frontieră.
Cele mai solicitate puncte de trecere au fost Aeroportul Internațional Chișinău, cu 28.298 de traversări, urmat de Leușeni – 8.163, Giurgiulești-Galați – 6.452, Palanca – 6.399 și Sculeni – 6.088 de traversări.
Pe sensul de intrare în Republica Moldova, autoritățile au refuzat autorizarea trecerii frontierei pentru 29 de cetățeni străini.
În aceeași perioadă, polițiștii de frontieră au documentat 43 de încălcări. Printre acestea se numără trei cazuri de traversare ilegală a frontierei de stat, un caz de folosire a unui document fals, un caz de trecere ilegală a mărfurilor și bunurilor, șapte încălcări ale regulilor de ședere și intrare în Republica Moldova, 20 de încălcări ale regimului frontierei de stat și alte 11 abateri.
Pentru evitarea aglomerației, Poliția de Frontieră recomandă utilizarea unor puncte alternative de trecere. Astfel, pentru Leușeni pot fi alese punctele Leova–Bumbăta sau Cahul–Oancea, pentru Sculeni – Costești–Stânca sau Lipcani–Rădăuți Prut, iar pentru Palanca–Maiaki–Udobnoe – punctul Tudora–Starokazacie.



