Peste 9 000 de operații de cataractă gratuite au fost efectuate în 2023

Mai mult de nouă mii de persoane au beneficiat în anul 2023 de operaţii de cataractă efectuate de instituțiile medicale contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Numărul acestor intervenții este cu peste două mii mai mare în comparaţie cu 2022, scrie Moldpres.md

Potrivit CNAM, pentru operațiile respective, din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală au fost alocate aproape 122 de milioane de lei, cu 30 de milioane mai mult faţă de anul precedent.

Costul mediu al unui caz tratat depăşeşte 13 mii de lei. Acești bani acoperă cheltuielile pentru operație, tratament, investigații, consultații, medicamente, cazare și alimentație în spital.

În anul curent, pentru efectuarea operaţiilor de cataractă au fost planificați peste 141 de milioane de lei.

De astfel de intervenţii beneficiază toate persoanele asigurate care au indicaţii medicale şi se află pe lista de aşteptare. În perioada 2022-2023, timpul de așteptare pentru aceste operații s-a redus la un an.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share