O companie ungară de stat va începe furnizarea de gaz natural regiunii separatiste, ca urmare a unei solicitări din partea Rusiei, a anunțat vineri ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto. Acesta a precizat că discuțiile au avut loc în urma crizei energetice din Transnistria, care a început pe 1 ianuarie, după expirarea acordului de tranzit pentru transporturile de gaz natural rusesc prin Ucraina, iformează telegraph.md, cu referire la Agerpres.ro
Într-o conferință de presă, Szijjarto a menționat că a fost abordat de viceprim-ministrul rus responsabil cu energia în legătură cu aprovizionarea cu gaz, iar problema a fost discutată și cu omologul său din Republica Moldova.
”Am discutat cu mai multe companii de energie ungare și cu ministrul de externe moldovean, rezultatul fiind că una dintre companii va livra gaz natural regiunii”, a spus Szijjarto, adăugând că „am reușit să prevenim o criză umanitară foarte gravă.”
De asemenea, ministrul nu a precizat numele companiei ungare care va furniza gazul, dar a subliniat că soluția a venit pentru a preveni o criză umanitară în Transnistria, care risca să se agraveze în plin sezon de iarnă.
La finalul lunii ianuarie, premierul moldovean, Dorin Recean, anunțase că Uniunea Europeană va acorda 30 de milioane de euro pentru achiziția și transportul de gaz natural către Transnistria, iar compania maghiară MOL urma să semneze un contract cu Moldovagaz pentru furnizarea de gaz. De asemenea, autoritățile transnistrene afirmau că au început să primească gaz pe baza unui împrumut acordat de Moscova, în timp ce MET Gas and Energy Marketing AG, filiala unui grup elvețian, semnase un acord pe termen scurt cu Moldovagaz.
În contextul unor remarci critice din partea omoloagei sale germane, Annalena Baerbock, privind politica Ungariei, Szijjarto a declarat că aceasta este „unul dintre cei mai angajați politicieni pro-război din Europa” și a reafirmat poziția țării sale: ”Considerăm extrem de periculoase toate propunerile ce ar putea obstrucționa acordul SUA-Rusia aflat în pregătire”. El a subliniat și că ”respingem vehement folosirea în continuare a banilor europeni pentru a finanța războiul”, afirmând că ”Europa și economia europeană au fost deja secătuite”.