Petru Lucinschi, despre cum a devenit acționar la Unibank: „A venit Șor și a zis că procură o bancă, iar eu să fiu acționar pentru un an”

Scos recent de sub urmărire penală în dosarul privind „frauda bancară”, ex-președintele R. Moldova, Petru Lucinschi, susține că a devenit acționar la Unibank, care a fost una dintre cele trei bănci implicate și lichidate în urma furtului miliardului, la propunerea lui Ilan Șor. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni televizate din țară, transmite Telegraph.md, cu referire la Safenews.md

Potrivit fostului șef al statului Șor i-a propus să cumpere acțiuni la Unibank, iar bani pentru procurarea acestora fostul președinte i-a împrumutat de la „prieteni” de-ai lui Ilan Șor

De mic copil a intrat în familie, mă cunoșteam cu tatăl lui. În 2012, a venit și mi-a zis, procurăm o bancă, dar ne trebuie urgent să întocmim documentele, pentru că de altfel pierdem timp, pentru un an de zile ca să deveniți acționar. Noi avem prieteni care o să vă împrumute banii aceștia pentru a procura aceste acțiuni. N-am dat atenția atunci, pentru că noi judecăm astăzi din altă poziție. Clar că a fost o naivitate. Aceasta este o lecție pentru mine, dar și pentru mulți alți oameni. În toate aceste chestii legate de finanțe trebuie să fii foarte prudent, dar am dat acordul. Trece un an de zile și zice – iată noi ne unim cu altă bancă, încă s-a mai întins, s-au pornit toate lucrurile acestea, iar pe urmă a urmat ceea ce s-a întâmplat în țară, a declarat Petru Lucinschi.

Potrivit lui Lucinschi, menționare sa în raportul Kroll este mâina fostei guvernări care a și comandat acel raport.

Noi nu demult am avut o decizie că statul a fost capturat. Noi poate o să vorbim despre această decizie. În cazul acesta eu am fost o persoană necesară. Cine a comandat Kroll-ul? A fost comandat de către guvernarea de atunci. Eu nu cred că ei nu au avut o înțelegere, ei mă evidențiază pe mine acolo, că sunt unul dintre cei care au fraudat, a furat miliardul și așa mai departe, dar vreau să vă spun că toate lucrurile acestea au fost însoțite de un atac mediatic. Au fost insinuări diferite, nu poți găsi dreptate nicăieri. Eu atât am făcut, am dat acordul și am luat creditul acesta, am luat acești bani pentru a procura aceste acțiuni. Nu am făcut eu nimic, a făcut totul Șor. Mai mult nu am avut nicio legătură eu în această bancă. Fizic nu am fost niciodată, nu am fost și nici nu am avut cont în această bancă, nu am fost client, nu am luat nici un credit niciodată, nu am avut niciun dividend. După cinci ani de zile în care eu tot povesteam acest lucru se deschide dosar cu toate regulile, percheziții și așa mai departe. În cele din urmă pe parcursul unui an de zile Procuratura s-a clarificat. Nu am avut niciun folos, nu am adus niciun prejudiciu. În cele din urmă banii acei care au fost pentru procurarea acestor acțiuni, ei sunt în banca aceasta care a fost închisă de către Guvern, așa că ei nu au dispărut nicăieri. În cazul meu eu nu am adus niciun prejudiciu. În orice caz cel care mi-a împrumutat banii nu are nicio pretenție. A fost o țintă a familiei noastre pentru că eu cu Plahotniuc nu am avut nicio întâlnire, așa la o ceremonie nu știu unde ne-am văzut, dar nu am avut nicio întâlnire, nu am avut nicio discuție niciodată, susține fostul președinte.

Chiar și așa, fostul șef al statului se arată mulțumit de faptul că procurorii ”s-au clarificat” cu așa zisa implicare a sa.

„Am reacționat pozitiv la decizia autorităților pentru că dreptatea totuși se poate de găsit dacă omul crede în justiție, că poate să-și găsească dreptatea. Cinci ani de zile la toate televiziunile eu spuneam cum a fost. Aceasta este istoria, acum s-au clarificat, mulțumesc că au făcut dreptate și asta e tot. S-a format un mit că tot ce se întâmplă în Republica Moldova e din cauza președintelui Lucinschi. Vă dau un exemplu 7 aprilie 2009 noaptea merge lentă la televiziune – în spate se află Lucinschi”, a declarat fostul șef al statului.

Amintim că fostul președinte al R. Moldova, Petru Lucinschi, dar și alți 5 acționari ai UNIBANK, au fost scoși de sub urmărire penală în dosarul privind „frauda bancară”. Anunțul a fost făcut luni, 14 septembrie, de către Procuratura Generală, prin intermediul unui comunicat de presă.

PSRM, nedumerit de acuzațiile eronate din partea unui grup de deputați europeni

Total
0
Shares
Total
0
Share