Pfizer și Moderna cresc prețurile vaccinurilor vândute UE, pe măsură ce varianta Delta se răspândește

Pfizer a crescut prețul vaccinului anti-COVID-19 cu mai mult de 25%, iar Moderna, cu mai mult de 10% în ultimele contracte de furnizare pentru Uniunea Europeană, în timp ce statele din blocul comunitar se confruntă cu o creștere exponențială a numărului de cazuri provocate de varianta Delta a coronavirusului, scrie Digi24.ro

Noul preţ pentru vaccinul Pfizer este de 19,50 euro/doză (23,15 dolari), faţă de 15,50 de euro anterior, a precizat publicaţia, citând conţinutul unor contracte pe care le-a putut consulta.

Totodată, preţul vaccinului Moderna este de 21,50 euro (25,50 dolari), potrivit contractului, în creştere de la 19 euro (22, 55 dolari) în primul contract de achiziţie, dar sub preţul convenit anterior de 24,01 euro (28,50 de dolari), întrucât comanda a crescut, se menţionează în articol, care citează un oficial familiarizat cu chestiunea.

Comisia Europeană a anunţat marţi că UE este pe cale să-şi îndeplinească ţinta de a vaccina cu ambele doze cel puţin 70% din populaţia adultă până la sfârşitul verii, notează Reuters, citată de Agerpres.

În mai, UE a anunţat că se aşteaptă să primească peste un miliard de doze de vaccinuri până la sfârşitul lui septembrie de la patru fabricanţi de vaccinuri.

Pfizer şi Moderna nu au putut fi contactate de Reuters pentru a confirma informaţiile privind scumpirea vaccinurilor livrate UE. Preţurile vaccinurilor în euro şi dolari au fost calculate la un curs avansat de Reuters de 1 dolar = 0.8425 euro.

Citește și: Atac armat la Berlin: Cel puțin patru victime, între care și o femeie

Total
0
Shares
Total
0
Share