PG a retras din teritoriu dosarul violului unei minore la Taraclia

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a dispus, printr-o ordonanță, retragerea din
gestiunea organului de urmărire penală al Inspectoratului de poliție Taraclia a cauzei
penale, pornite pe 17 martie 2020 pe faptul violului unei minore, comis de către mai multe
persoane.

Potrivit ordonanței semnate de Procurorul General, pentru a asigura eficacitatea
cercetărilor pe caz, respectivul dosar a fost transmis, pentru continuarea investigațiilor,
Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub conducerea Procuraturii pentru
Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Ținând cont de caracterul complex al cauzei penale, Procurorul General a dispus crearea
unui grup de urmărire penală, format din procurori PCCOCS şi ofițeri de urmărire penală
DGUP, care au misiunea de a investiga operativ şi obiectiv toate circumstanțele cazului.
Concomitent, urmează a fi dată apreciere acțiunilor întreprinse de procurorii și polițiștii din
Taraclia, care s-au ocupat până de curând, de documentarea acestui caz.

Procuratura va informa despre evoluția cercetărilor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share