PG a venit cu o reacție la acuzațiile că soția lui Stoianoglo ar avea legături cu anumite companii delincvente

Ca răspuns la solicitările mass-media de a furniza un punct de vedere în legătură cu perpetuarea în spațiul informațional a unor noi pretinse investigații jurnalistice prin care se încearcă acreditarea ideii că familia Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, ar avea tangență cu anumite companii delicvente, afiliate unui figurant pe anumite dosare, Procuratura Generală a venit cu următoarea reacție:
Pretinsele investigații jurnalistice fac obiectul unei cauze penale instrumentate de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale sub aspectul amestecului în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală, în interesele unei organizații criminale.
Procuratura dispune de probe pertinente și concludente că, mai multe persoane, urmărind scopul amestecului în activitatea de înfăptuire a justiției și de urmărire penală pe cauzele penale vizând frauda bancară și altor infracțiuni comise de organizația criminală ”Plahotniuc” și grupul criminal ”Șor” din cadrul organizației, acționând coordonat, prin înțelegere prealabilă cu persoane publice din Republica Moldova și Ucraina, au realizat un plan prin care să creeze aparența existenței unor legături între cetățeanul Veaceslav Platon și membrii familiei Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, prin care l-ar discredita personal, responsabilii de anchetă, dar și investigațiile propriu-zise, derulate în dosarul ”frauda bancară” și altele.
Astfel, având intenția intimidării și exercitării unor presiuni publice asupra Procurorului General, a procurorilor de caz și a instituției Procuraturii în scopul deturnării investigațiilor privind frauda bancară ș.a pe o pistă de cercetare eronată, obstrucționării justiției, tergiversării investigațiilor și adoptării deciziilor în favoarea lor, pe 6 ianuarie 2021, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Chișinău, au fost prezentate date defăimătoare cu privire la presupusa implicare a soției Procurorului General în activitatea a două companii delicvente, prezentând-o în calitate de beneficiar efectiv al acestora.
În aceiași zi, Procuratura Generală a informat, cu referire la datele operative, obținute de la colegii ucraineni, că pe 5 ianuarie 2021, într-un birou notarial de la Kiev, persoane neidentificate, au autentificat notarial modificări în registrul companiilor și în sistemul informațional al Ministerului ucrainean al Justiției, astfel încât, peste noapte, beneficiar final al acestor firme să figureze numele soției Procurorului General.
În cadrul executării cererilor de asistență juridică internațională în materie penală, înaintate către autoritățile competente ale Ucrainei, procurorii moldoveni de comun cu colegii ucraineni au efectuat o serie de acțiuni procesual penale pe teritoriul Ucrainei.
Prin urmare, s-a constatat că datele prezentate în cadrul respectivei conferințe de presă, iar de curând, și în alte pseudo-investigații jurnalistice, aranjate în presa străină și preluate imediat de anumite portaluri autohtone, specializate în acțiuni de discreditare, persoane, inclusiv cu demnitate publică – sunt FALSE și urmăresc același scop.
În prezent, acțiunile de urmărire penală sunt în derulare, iar instituția va informa suplimentar societatea despre evoluțiile acestora.
Pe această cale reiterăm că, asumându-și investigarea celui mai complex dosar financiar-bancar din istoria Republicii Moldova și altor dosare ce vizează organizația criminală ”Plahotniuc” și grupul criminal ”Șor”, Procuratura a anticipat și a preîntâmpinat societatea că odată cu avansarea în anchete, vom fi supuși atacurilor și presiunilor din partea celor care au condus și deservit statul capturat, și în prezent mai mențin conexiuni subversive între instituțiile publice, organele de drept și justiție.
Procuratura nu va ceda presiunilor și va continua să depună toate eforturile pentru investigarea obiectivă a dosarelor, indiferent de tentativele unora de a zădărnici acest proces ireversibil.
Total
0
Shares
Total
0
Share