Piața carburanților înregistrează o scădere de până la 2%, potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), ca urmare a reducerii cotațiilor petrolului pe piețele mondiale.
Autoritatea explică faptul că ieftinirea a fost influențată de semnalele privind un posibil acord de pace între Ucraina și Rusia, care au determinat la începutul săptămânii o diminuare bruscă a prețului petrolului. Ulterior, în lipsa unor rezultate concrete ale discuțiilor, prețurile internaționale au revenit treptat.
Totodată, piața globală așteaptă reuniunea OPEC+ din 30 noiembrie 2025, unde se estimează menținerea nivelurilor actuale de producție. De asemenea, o eventuală reducere a dobânzilor în SUA ar putea stimula cererea de energie în perioada următoare.
În aceste condiții, pentru 29 noiembrie – 1 decembrie 2025, ANRE a stabilit următoarele prețuri plafon:
23,27 lei/litru – benzină (- 01 bani)
20,78 lei/litru – motorină (- 10 bani)
Scăderea, deși modestă, reflectă în continuare volatilitatea pieței și dependența acesteia de evoluțiile geopolitice și deciziile marilor producători.