PIB-ul Republicii Moldova a scăzut cu 1,2% în primul trimestru din 2025

Produsul Intern Brut al Republicii Moldova a înregistrat o scădere de 1,2% în termeni reali în trimestrul I 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică.

Declinul este cauzat în principal de reducerea valorii adăugate brute în sectoare-cheie: industria prelucrătoare (-8,7%), activități profesionale și științifice (-20,4%), agricultură (-9,9%) și alte servicii (-14,4%).

Scăderea PIB a fost parțial compensată de creșteri în domenii precum construcțiile (+8,6%), comunicațiile (+2,1%), sectorul financiar (+2,4%), învățământul (+1,3%) și sănătatea (+1,1%).

Pe partea de utilizare, consumul gospodăriilor (+6,3%) și investițiile în capital fix (+16,1%) au susținut creșterea internă. Totuși, exportul net a tras în jos economia cu -13,8%, din cauza scăderii exporturilor de bunuri și creșterii importurilor.

Un element pozitiv îl reprezintă exporturile de servicii, care au crescut cu 9,5% și au contribuit cu +1,4% la reducerea impactului negativ asupra PIB.

Total
0
Shares
Total
0
Share