Planul de ieșire din criză este în proces de elaborare, anunță Președintele Igor Dodon

Autoritățile statului sunt în procesul de elaborare a unui program privind etapele de ieșire din criza actuală. Despre acesta a anunțat președintele Igor Dodon, după ședința de astăzi a Centrului Unic de Comandă, transmite Telegraph.md

Planul va specifica, foarte clar, etapele de ieșire din criza provocată de COVID-19.

”Este vorba de revenirea la unele activități care au fost anterior stopate. Noi considerăm, că vor fi câteva etape. Prima etapă va fi pe data de 27 aprilie, următoarea pe data de 15 mai, 1 iunie și, cel mai probabil, o dată în două săptămâni, după evaluarea rezultatelor în urma revenirii unor sectoare în activitatea normală, vom decide despre cum putem să mergem mai departe și cu alte tipuri de activități”, a declarat șeful statului.

Totuși, Igor Dodon atenționează că aceasta nu este o relaxare, ci revenirea unor sectoare la activitatea normală.

”Noi vom evalua situația la fiecare etapă și, în cazul dacă va fi o înrăutățire a situației, dacă va crește numărul cazurilor depistate pozitiv în Republica Moldova, atunci, evident, vom fi nevoiți să revenim la unele restricții”, a mai declarat președintele țării.

O primă decizie cu privire la ridicarea măsurilor restrictive va fi adoptată vineri, 24 aprilie curent, după o ședință a conducerii statului.

Total
0
Shares
Total
0
Share