Reuniți la Bruxelles, miniștrii apărării din aproximativ 30 de țări ale „coaliției voluntarilor” aliate Kievului au discutat despre crearea unei posibile forțe de reasigurare pentru Ucraina, menită să descurajeze un nou atac al Rusiei după un eventual armistițiu, informează telegraph.md cu referire la agerpres.ro
Potrivit miniștrilor apărării din Franța și Marea Britanie, susținerea armatei ucrainene rămâne principala garanție de securitate, excluzând ideea unei forțe de menținere a păcii desfășurate între părțile aflate în conflict.
Pentru moment, nu s-a luat nicio decizie privind componența, dimensiunea sau locul desfășurării acestei forțe. Discuțiile au vizat doar principii generale, cum ar fi protejarea spațiului aerian și maritim, susținerea păcii pe teren și întărirea armatei ucrainene ca forță proprie de descurajare.
Mai multe state, inclusiv Olanda, Finlanda și Țările Baltice, au subliniat că orice garanție credibilă de securitate pentru Ucraina trebuie să implice și Statele Unite.
Pentru moment, disponibilitatea de a trimite trupe rămâne limitată, iar viitorul acestei forțe de reasigurare depinde de evoluția negocierilor de pace și de o eventuală încetare a focului între Ucraina și Rusia.