Actualitate

Planurile a șase călători de a intra pe teritoriul Republicii Moldova fără a fi plasați în autoizolare, dejucate de către polițiștii de frontieră

Pinterest LinkedIn Tumblr

Planurile a șase călători de a intra pe teritoriul Republicii Moldova fără a fi plasați în autoizolare au fost dejucate de către polițiștii de frontieră. Aceștia au prezentat rezultatele negative ale testelor COVID-19, însă fără a corespunde unor acte veridice. Audiat, fiecare cetățean a încercat să se justifice, menționând că le-a obținut legal.  

Cele șase documente cu semne vizibile de falsificare au fost indentificate pe parcursul zilei de ieri, 27 iulie curent pe sensul de intrare în țară. Trei dintre ele au fost ridicate în punctul de trecere Lipcani- Rădăuți Prut de la doi cetățeni ai României și un moldovean care se întorceau din Germania. Audiați, ei au declarat că au dat analizele necesare pentru eliberarea documentelor respective, recunoscând ulterior, că pentru obținerea rapidă a rezultatelor au achitat suplimentar câte 50 de euro fiecare.

Și un ucrainean este documentat pentru prezentarea testului COVID-19 falsificat. Actul ar fi emis de către un laborator medical din Ucraina. În timpul controlului, polițistul de frontieră a depistat indici necaracteristici, iar examinat suplimentar s-a confirmat neveridicitatea actului. Tânărul de 26 de ani s-a arătat mirat de cele depistate, insistând pe idea că i s-au prelevat probe, obținând legal acest test.

Alt punct de trecere –  aceeași încălcare. Doi soți din raionul Sîngerei au dorit să traverseze frontiera prin PTF Sculeni, iar în timpul verificărilor au fost informați despre falsificarea testelor prezentate. Aceștia s-au revoltat referitor la cele depistate. Totuși polițistul de frontieră a prezentat suficiente probe ce confirmă cele identificate anterior.

În repercursiune, toate testele au fost ridicate și remise în adresa laboratorului tehnico-juridic pentru realizarea expertizei. Cercetările vor continua până la examinarea tuturor circumstanțelor și atragerea la răspundere a persoanelor implicate.

loading...

Comments are closed.