Platforma Reîntregirii Naționale va organiza, pe 28 iunie, un miting de comemorare dedicat victimelor ocupației sovietice din 1940. Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței Consiliului de Coordonare al formațiunii, desfășurată recent în capitală.
„Evenimentul va avea un caracter solemn și civic, fiind dedicat memoriei celor care au suferit în urma ocupației sovietice din 28 iunie 1940 și a consecințelor dramatice ale regimului totalitar comunist instaurat ulterior în Basarabia”, se arată în comunicatul oficial.
Liderii Platformei transmit un apel către cetățeni să participe la acțiunea de comemorare, subliniind importanța păstrării adevărului istoric și a memoriei colective: „Platforma Reîntregirii Naționale reafirmă angajamentul său ferm față de valorile libertății, adevărului istoric și unității naționale, chemând toți cetățenii conștienți de destinul european și românesc al Republicii Moldova să se alăture acestui efort de renaștere și afirmare națională.”
Tot în cadrul ședinței, conducerea Platformei a discutat despre consolidarea prezenței în teritoriu, desemnând coordonatori regionali „responsabili de dinamizarea activității Platformei în diferite zone ale republicii”.
În același timp, a fost format un grup de lucru care va elabora proiectul Programului electoral al formațiunii și mecanismul de selecție a candidaților pentru viitoarele alegeri. „Documentul va reflecta viziunea strategică a formațiunii asupra priorităților naționale, sociale, economice, educative și culturale ale Republicii Moldova, în consonanță cu obiectivul major al reunificării cu România.”
Platforma își propune, astfel, „intensificarea efortului de mobilizare civică și extinderea rețelei teritoriale”, punând accent pe implicarea activă a cetățenilor în procesul de renaștere națională.