Platforma Reîntregirii Naționale se extinde la nivel național și propune un program politic unionist

La 21 iunie 2025, Consiliul Coordonator al Platformei Reîntregirii Naționale (PRN) a anunțat extinderea rapidă a structurilor sale teritoriale în mai multe raioane și orașe, printre care Cantemir, Cahul, Vulcănești, Drochia, Soroca, Bălți, Ungheni, Cimișlia și Chișinău. Noii coordonatori au fost integrați ca membri cu drepturi depline în conducerea organizației.

În cadrul ședinței strategice, a fost prezentat Programul electoral al Platformei, elaborat de istoricul Anatol Țăranu. Documentul propune recunoașterea Republicii Moldova ca al doilea stat românesc și semnarea unui Tratat de relații speciale cu România, ca bază juridică și politică pentru un parcurs gradual spre reîntregirea națională.

Platforma a anunțat și organizarea unui miting de comemorare pe 28 iunie, în Piața Marii Adunări Naționale, cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la ocupația sovietică a Basarabiei. Reprezentanții PRN își asumă misiunea de a coagula toate forțele unioniste într-un proiect comun, cu obiectivul de a obține o reprezentare parlamentară semnificativă la următoarele alegeri.

Total
0
Shares
Total
0
Share