PLDM acuză lipsa de transparență în reforma administrativ-teritorială și cere Guvernului să prezinte public viziunea și scenariile analizate

Vlad Filat, președintele PLDM

Partidul Liberal Democrat din Moldova, condus de Vlad Filat, își exprimă îngrijorarea față de modul în care este gestionată reforma administrativ-teritorială și acuză guvernarea PAS de lipsă de transparență și improvizație. Într-o declarație publică, formațiunea susține că un proces de asemenea importanță este tratat netransparent și fără o prezentare oficială clară din partea autorităților statului.

PLDM arată că reorganizarea administrativ-teritorială este „necesară și inevitabilă” și reprezintă „scheletul statului, arhitectura pe care se sprijină administrația publică, dezvoltarea economică, furnizarea serviciilor publice și funcționarea democrației locale”. Potrivit declarației, partidul a susținut constant „o reformă autentică, bine gândită și asumată, capabilă să creeze unități administrative viabile, să reducă fragmentarea excesivă și să ofere cetățenilor servicii publice de calitate”.

În același timp, PLDM condamnă modul în care actuala guvernare comunică pe acest subiect, calificând drept inadmisibil faptul că societatea află despre calendarul și direcția reformei „dintr-o comunicare întâmplătoare a unui deputat al puterii, într-o emisiune TV, și nu printr-o prezentare oficială, clară și asumată a Guvernului și a Parlamentului”. Formațiunea subliniază că „o reformă care va redesena harta administrativă a țării nu poate fi anunțată fragmentar, prin declarații sporadice, fără documente publice și fără o dezbatere națională reală”.

PLDM afirmă că acest mod de acțiune se înscrie într-un tipar deja cunoscut și susține că reformele promovate de PAS „au eșuat lamentabil, indiferent de domeniu”, fiind caracterizate de „improvizație, lipsă de dialog, autosuficiență politică și refuzul oricărei opinii critice”. În acest context, partidul avertizează că reforma administrativ-teritorială riscă „aceeași soartă” dacă va fi tratată ca „un exercițiu tehnocratic impus de sus în jos”.

În declarație se mai menționează că este „deosebit de grav” refuzul guvernării de a comunica și consulta autoritățile publice locale, mediile de experți și academice, precum și partidele politice. Potrivit PLDM, „o reformă administrativ-teritorială făcută fără primari, fără experți și fără opoziție nu este o reformă națională, ci un proiect de partid, lipsit de legitimitate socială și sortit instabilității”.

PLDM cere Guvernului și Parlamentului să înceteze deciziile luate în cerc restrâns, să prezinte public viziunea, opțiunile și scenariile analizate, să inițieze un dialog deschis cu societatea și să ofere reformei „substanța necesară pentru a deveni un instrument autentic de dezvoltare economică, coeziune teritorială și consolidare a statului”. În final, formațiunea susține că reforma „nu poate fi construită pe tăcere, aroganță și excludere” și își reafirmă disponibilitatea de a contribui „responsabil, cu expertiză și soluții, la o reformă care să servească interesul național, nu agenda îngustă a guvernării”.

Total
0
Shares
1 Informație relevantă

Puteți comenta pe Facebook.

 
Total
0
Share