Partidul Liberal Democrat din Moldova condamnă cu fermitate modul în care Curtea Supremă de Justiție a examinat și a respins recursul declarat de formațiune, admițând în același timp recursul neîntemeiat al Comisiei Electorale Centrale.
În seara zilei de 2 septembrie 2025, după ora 22:30, fără a informa în prealabil părțile despre stadiul de admisibilitate și fără publicarea în timp util a calendarului de examinare, Curtea Supremă a făcut publice deciziile, practic pe ascuns, „ca hoții noaptea”. Această practică netransparentă ridică serioase semne de întrebare privind imparțialitatea instanței și respectarea principiilor de transparență și acces la justiție.
Din conținutul hotărârii se constată că instanța supremă a ignorat probe esențiale: PLDM a depus integral documentele la data de 14 iulie 2025, conform procedurii electronice prevăzute de Codul administrativ, fapt confirmat chiar de Agenția Servicii Publice. Cu toate acestea, instanța a ales să rețină teza formală a CEC, omițând faptele reale și recunoscute oficial.
Mai mult, PLDM a fost sancționat pe motiv că nu ar fi contestat hotărârea CEC privind publicarea listei partidelor, deși acea hotărâre nu viza în niciun fel formațiunea noastră și nu constituia un act administrativ defavorabil. Tocmai din acest motiv, încă de la început, am solicitat CEC să se pronunțe explicit, printr-un act individual, asupra situației PLDM. În loc să facă acest lucru, instituția a ales să se ascundă în spatele unor simple scrisori lipsite de valoare juridică.
Prin această soluție, CSJ a legitimat un abuz procedural al CEC și a lipsit PLDM de un remediu efectiv, încălcând standardele consacrate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de a fi ales (art. 3 Protocol nr. 1 CEDO) și la accesul efectiv la justiție (art. 6 și art. 13 CEDO).
PLDM atrage atenția opiniei publice și partenerilor internaționali asupra faptului că asemenea decizii abuzive, adoptate pe furiș, subminează încrederea cetățenilor în procesul electoral și compromit standardele democratice pe care și le-a asumat Republica Moldova. De asemenea, formațiunea va informa misiunile de monitorizare cu privire la această decizie arbitrară de excludere din competiția electorală.
Partidul Liberal Democrat din Moldova va continua să utilizeze toate căile legale naționale și internaționale pentru a apăra dreptul fundamental la participare politică.
În fața acestei nedreptăți, PLDM anunță că va contesta hotărârea CSJ la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
PLDM, comunicat de presă