PLDM participă la Congresul PPE din București unde se va discuta securitatea europeană, dezvoltarea regiunilor și integrarea Republicii Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova participă la Congresul PPE desfășurat în zilele de 6-7 martie 2024 la București.

În cadrul acestei reuniuni, PLDM este reprezentat de către vicepreședinții Lidia Sanduleac, Sergiu Burlacu și Ion Ciontoloi.

Congresul PPE are scopul de a discuta pe larg problemele din cadrul Uniunii Europene, amenințările care aplanează asupra securității spațiului comunitar, stabilitatea durabilă a Uniunii Europene, dezvoltarea satelor, orașelor și regiunilor din cadrul UE, aprobarea rezoluțiilor dar și aprobarea candidatului PPE pentru conducerea Comisiei Europene.

Partidul Liberal Democrat din Moldova este parte a PPE începând cu luna februarie 2010, în acest sens a promovat masiv dar și a întreprins pași importanți în parcurgerea căii de integrare europeană a Republicii Moldova.

Cu sprijinul partenerilor, PLDM în vremuri deloc simple a reușit să obțină Acordul de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană, a reușit să obțină Regimul Liberalizat de Vize cu UE pentru cetățenii Republicii Moldova, a reușit să aducă Moldova pe drumul prosperității și securității, pe calea integrării în UE.

Republica Moldova este parte a Europei, iar angajamentele asumate în cadrul Congresului PPE trebuie să aducă bunăstare și buna înțelegere în cadrul Uniunii Europene.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share