PLDM-ul lui Vlad Filat recunoaște alegerile și anunță că o susține pe Maia Sandu în turul 2

Întrunit astăzi în cadrul Biroului Permanent Central, Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că scrutinul din 1 noiembrie 2020 a permis, în linii mari, cetățenilor să-și exprime liber opțiunea de vot, indiferent de unele nereguli.

PLDM aduce mulțumiri cetățenilor care și-au dat votul pentru candidatul Tudor Deliu.

“Vă asigurăm și pe această cale că vom depune eforturile necesare pentru a realiza politicile și acțiunile pe care oamenii le așteaptă de la forțele politice sănătoase”, menționează formațiunea.

Alegerile din 1 noiembrie au fost primul scrutin prezidențial la care PLDM a participat cu propriul său candidat, iar rezultatul înregistrat îl califică ca pe un nou început.

“Noi vom acționa ferm pentru a dezvolta acest început, astfel încât să redevinim una din principalele mize ale electoratului pro-european din Republica Moldova”, transmite formațiunea lui Filat.

PLDM anunță că în turul doi de scrutin va susține candidatul pro-european Maia Sandu.

“Ne reafirmăm și pe această cale adeziunea față de vectorul și valorile europene, care trebuie să stea la temelia tuturor acțiunilor statului Republica Moldova”, conchide PLDM.

Amintim că Filat a fost condamnat la închisoare în baza unui denunț depus de Ilan Șor, dar a fost eliberat după ce ANP a depus o cerere în ultima zi de guvernare a Guvernului Maia Sandu.

Total
0
Shares
Total
0
Share