PLDM va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale și optează pentru alegeri anticipate

Partidul Liberal Democrat va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale din toamnă. Decizia a fost anunțată cu puțin timp în urmă, după ședința Consiliul Politic Național al PLDM, care s-a desfășurat online în legătură cu situația epidemiologică.

Cine va fi candidatul PLDM la prezidențiale nu se știe deocamdată. Acesta va fi anunțat la Congrestul formațiunii, pe data de 16 august.

„Membrii CPN au decis să convoace Congresul IX Extraordinar al PLDM pe data de 16 august 2020. În cadrul Congresului PLDM urmează să fie lansat candidatul partidului pentru alegerile prezidențiale și să fie operate unele completări și actualizări la Statutul și Programul politic al PLDM”, precizează PLDM.

Totodată, liberal-democrații au adoptat o Rezoluție în care se spune că „Parlamentul, în actuala configurație, nu mai reprezintă voința și opțiunile alegătorilor” și că PLDM sprijină „revendicarea” cetățenilor care cer alegeri parlamentare anticipate.

„Noi vom acționa solidar pentru ca PLDM să revină în Forul Legislativ Suprem și să redevină formațiunea politică de referință în RM. (…) Noi considerăm că alegerile prezidențiale din toamna acestui an pot redeschide pentru RM perspectiva clară de dezvoltare ca stat democratic de vocație europeană. Actualul Președintele Igor Dodon a demonstrat că nu este capabil să-și exercite atribuțiile de șef de stat în interes național și în conformitate cu Constituția. RM are nevoie de un altfel de Președinte, de un șef de stat cu viziuni europene, care să garanteze respectarea Constituției, să apere independența și integritatea teritorială a republicii, să respecte separația puterilor în stat și să-i reprezinte pe toți cetățenii, indiferent de simpatiile lor politice sau de originile lor etnice. Noi putem oferi cetățenilor șansa de a alege un asemenea Președinte și declarăm că vom participa în calitate de concurent electoral la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020”, se mai spune în rezoluția PLDM.

Citește și: Cine ar putea fi premier în Guvernul asumat de Platforma DA. Ce spune Andrei Năstase

Total
0
Shares
 
Total
0
Share