Președintele PLDM și fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a criticat solicitarea depusă de S.A. „Energocom” la ANRE privind majorarea tarifului la gazele naturale și a anunțat că el și formațiunea pe care o conduce vor fi în fața ANRE în ziua în care instituția va decide asupra solicitării.
„Solicitarea subită a Energocom către ANRE de majorare a tarifului la gazele naturale cu 6,5 lei, fără TVA, depusă fără argumentarea necesară și fără aprobarea Consiliului de Administrație al companiei, demonstrează încă o dată adevărata față a guvernării PAS.
Este evident că această decizie urmărește un singur scop: ca scumpirea gazelor să fie operată înainte de învestirea noului vechi Guvern PAS, astfel încât responsabilitatea politică să nu cadă pe viitorul executiv condus de Tofan. O încercare cinică de a transfera costurile propriilor decizii pe umerii cetățenilor și de a ascunde adevărații vinovați.
Mulți mă întreabă ce vom face eu și PLDM în ziua în care ANRE va decide majorarea tarifului.
Răspunsul este simplu: vom fi în fața ANRE, alături de toți cetățenii care vor protesta împotriva unei guvernări incompetente, mincinoase, corupte și lipsite de respect față de oameni.
Vom fi acolo pentru a apăra dreptul cetățenilor la un trai decent, pentru a ne opune sărăcirii continue a populației și distrugerii economiei Republicii Moldova.
Ajunge cu jaful! Ajunge cu distrugerea țării!”, a declarat Vlad Filat.
S.A. „Energocom” a depus miercuri la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale anumitor categorii de consumatori finali. Dacă solicitarea va fi aprobată, tariful pentru consumatorii casnici racordați la rețelele de distribuție de joasă presiune va crește de la 13 353 lei la 19 378 lei pentru 1 000 m³, fără TVA, ceea ce reprezintă o majorare de 6 025 lei, sau aproximativ 45%.



