PLDM: Vizita lui Igor Grosu și Mihai Popșoi în SUA nu a produs rezultate concrete; Moldova nu mai figurează pe agenda strategică a Washingtonului

Partidul Liberal Democrat din Moldova, PLDM

Potrivit declarației Partidului Liberal Democrat din Moldova, vizita în Statele Unite a Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și a ministrului Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, nu a generat efectele anunțate public și nu a produs rezultate practice pentru Republica Moldova. În document se arată că această deplasare, prezentată ca un pas decisiv în consolidarea cooperării strategice cu Washingtonul, nu a adus progres politic, economic sau în domeniul securității.

În declarație se menționează că „nu s-au semnat documente bilaterale, nu au fost anunțate programe noi de asistență, nu au fost obținute angajamente de securitate”, iar lipsa unor rezultate concrete reduce agenda publică la „declarații generale, fără conținut operațional și fără impact real asupra intereselor statului”.

În document se subliniază că delegația Republicii Moldova nu a avut întâlniri cu „factorii reali de influență ai administrației americane”, situație descrisă drept un semn al diminuării relevanței Chișinăului în raport cu Washingtonul și al desfășurării dialogului bilateral „într-un cadru periferic, fără valoare strategică”.

Pe durata vizitei a fost publicată și noua Strategie Națională de Securitate a Statelor Unite. În declarație se observă că Republica Moldova nu este menționată în document nici ca actor regional, nici ca stat aflat în vecinătatea unui conflict major și nici ca beneficiar al unei politici de sprijin. Această absență este prezentată ca având semnificația unei „declarații politice în sine”, care indică faptul că SUA nu mai consideră Republica Moldova un element strategic în securitatea Europei de Est.

Se notează și faptul că Washingtonul nu are în prezent un ambasador plenipotențiar acreditat la Chișinău, ceea ce evidențiază stagnarea dialogului diplomatic la nivel înalt.

În declarație se afirmă că „vizita la Washington constituie un semnal de îngrijorare privind pierderea relevanței Republicii Moldova în politica externă americană”, iar lipsa rezultatelor este pusă în contextul presiunilor geopolitice generate de Federația Rusă și al nivelului redus de reprezentare diplomatică.

În document se solicită guvernării prezentarea publică a unei evaluări transparente a vizitei și renunțarea la „cosmetizarea politică a unui eșec diplomatic evident”. Totodată, se cere recalibrarea agendei de politică externă, redobândirea relevanței strategice în relația cu Statele Unite și inițierea demersurilor pentru restabilirea reprezentării diplomatice la nivel de ambasador american la Chișinău.

Declarația precizează că politica externă a Republicii Moldova trebuie fundamentată pe „rezultate concrete”, dialog autentic și diplomație profesionistă, capabilă să apere interesul național și să plaseze țara în sfera reală a preocupărilor internaționale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share