Actual

Ploile puternice din weekend au scos la iveală problemele capitalei. Cu ce soluții vine primarul

Pinterest LinkedIn Tumblr

Să se intervină mai prompt și din timp. Cel puțin asta cere primarul general Ion Ceban, în contextul ploilor de sâmbătă seara.

Edilul a punctat că aversele au scos în evidentă problemele care persistă în continuare.

„Sâmbătă seara spre duminică am avut o ploaie care iarăși ne-a demonstrat și ne-a arătat acele neajunsuri și greșeli ale unor întreprinderi care ne asigură că totul este bine. Mă refer la găuri în asfalt, trotuare și anume în urma săpăturilor lăsate sau recent săpate”, a punctat acesta.

Ceban a solicitat din partea responsabililor, împreună cu specialiștii în domeniu și profesorii de la Universitate până miercuri să fie făcută o expertiză și analiză în scopul soluționării problemei.

„S-a reacționat prompt, operativ, dar cred că trebuie să fim mult mai calitativi în ceea ce privește construcția și reparația drumurilor, trotuarelor, și la schimbarea rețelelor utilitare. Repet sunt la bază mai multe componente ale problemei calității săpăturilor despre care dvs cu toți cunoașteți. Iată dacă nu vom îmbunătăți aici calitatea lucrărilor, vom avea ce am avut până acum.

După ploile din weekendul trecut, serviciile municipale specializate au fost mobilizate în teritoriu pentru a lichida consecințele. Situațiile problematice înregistrate se referă la surpări pe adresele unde sunt executate lucrări de schimbare a utilităților, pe șantierele de construcție, înnămolirea drumurilor, precum și căderi de arbori pe liniile electrice.

loading...

Comments are closed.