Ploile torențiale fac ravagii în Japonia. Peste 70 de persoane și-au pierdut viața

Ploile torenţiale în cantităţi record care au afectat săptămâna aceasta regiunea Kyushu din sud-vestul Japoniei au provocat 70 de decese până duminică, în timp ce salvatorii continuă operaţiunile de căutare a persoanelor date dispărute, informează agenţia Xinhua.

63 dintre cele 70 de victime proveneau din prefectura Kumamoto, cea mai afectată de această serie de intemperii. O persoană nu prezintă semne vitale, însă decesul său nu a fost deocamdată confirmat oficial. Alte treisprezece sunt date dispărute în regiunea Kyushu.

Potrivit autorităţilor, 102 râuri din douăsprezece prefecturi s-au revărsat peste maluri şi au fost înregistrate 302 de cazuri de pagube materiale în urma alunecărilor de teren în 27 de prefecturi.

Agenţia de Meteorologie din Japonia a avertizat cu privire riscul de producere a altor alunecări de teren şi viituri. Conform prognozelor, precipitaţiile se vor intensifica începând de luni în vestul Japoniei.

Premierul japonez Shinzo Abe a declarat că guvernul său va face tot posibilul pentru a reconstrui rapid zonele devastate de inundaţii şi alunecări de teren.

Circa 80.000 de lucrători de la serviciile de intervenţie au fost mobilizaţi în ultimele zile în zonele devastate de intemperii, inclusiv membri ai Forţelor de Autoapărare Japoneze. Aproximativ 1,4 milioane de locuitori au primit ordin de evacuare.

Sursa: Agerpres.ro

Citește și: Ploile torențiale au făcut 50 de victime în Japonia. Peste 1,3 milioane de persoane au primit ordin de evacuare

Total
0
Shares
 
Total
0
Share