Partidul Național Moldovenesc (PNM) a organizat astăzi un protest în fața Ministerului Justiției, pentru a atrage atenția asupra întârzierei în soluționarea dosarului penal privind moartea unui copil de 14 ani în satul Boldurești. Principalul suspect este primarul localității, reales în funcție, deși este inculpat pentru omor din culpă.
Președintele PNM, Dragoș Galbur, a declarat că de un an dosarul se află în instanță, însă justiția nu a emis nicio hotărâre, fapt care în opinia sa este „de neconceput într-un stat normal” și care riscă să devină precedent în Republica Moldova.
„Astăzi am invitat oamenii la un protest în fața Ministerului Justiției, în legătură cu cazul de la Boldurești, acolo unde un copil de 14 ani a fost lovit mortal și abandonat pe marginea drumului. Principalul suspect este actualul primar al localității, reales în funcție, deși este inculpat într-un dosar penal pentru omor din culpă. A trecut un an de la trimiterea dosarului în instanță, dar justiția nu a emis nicio hotărâre. Într-un stat normal, o asemenea situație ar fi de neconceput. La noi, riscă să devină precedent”, a spus Galbur.
În timpul protestului, Ministerul Justiției a emis un comunicat, însă președintele PNM a acuzat instituția că „s-a spălat pe mâini”, reproșând lipsa de responsabilitate. Galbur a atras atenția asupra faptului că legea este „croită astfel încât să nu oblige la acțiune și să protejeze, adesea, pe cei vinovați”.
În cadrul manifestației, protestatarii au adoptat o rezoluție prin care solicită urgentarea procesului penal conform articolului 331¹ din Codul de procedură penală, dar și modificarea legislației pentru „a elimina infractorii din funcțiile publice”.
„Protestul a fost civic, organizat la solicitarea cetățenilor, fără nicio conotație politică. A fost un gest de solidaritate cu o mamă singură care se luptă cu un sistem bolnav, corupt și aflat într-o continuă decădere morală. Dacă închidem ochii, devenim complici. De aceea, nu ne oprim aici”, a concluzionat Dragoș Galbur.