Partidul Național Moldovenesc (PNM) critică proiectul elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, care prevede ca demnitarii să poată obține permis de port armă fără parcurgerea tuturor formalităților standard, pe durata mandatului. Inițiativa este calificată de PNM drept un atac la principiul egalității în fața legii și o amenințare directă la adresa siguranței publice.
„O astfel de propunere nu doar subminează principiul egalității în fața legii, dar și pune în pericol siguranța publică, creând o castă privilegiată cu acces facil la armament. Legea trebuie să fie una și aceeași pentru toți cetățenii — nimeni nu e mai presus”, se arată într-o declarație emisă de formațiune.
PNM atrage atenția că în democrațiile consolidate din Europa, procedura de obținere a permisului de armă rămâne una riguroasă, indiferent de statutul solicitantului. „În statele europene cu democrații consolidate, precum România, Germania sau Franța, obținerea unui permis de armă implică obligatoriu instruire și aviz psihiatric, indiferent de rangul persoanei. Excepțiile de la aceste cerințe pot deschide ușa abuzurilor și pun în pericol viața cetățenilor, mai ales într-un stat în care încrederea în instituții este deja fragilă”, transmite formațiunea.
Partidul subliniază și riscurile psihologice pe care le poate implica o astfel de decizie, în special în cazul persoanelor aflate în funcții publice: „Am fost martori, cu ochiul liber, la numeroase derapaje de comportament și declarații stranii și incoerente ale deputaților și miniștrilor din ultimele decenii. Tocmai de aceea, aceștia ar trebui evaluați cu mai multă rigurozitate, nu scutiți de controale psihiatrice. Funcțiile înalte nu sunt un certificat de echilibru mental — iar armele nu pot fi oferite în funcție de statut, ci de responsabilitate.”
PNM solicită retragerea imediată a proiectului și reafirmă necesitatea tratamentului egal în fața legii pentru toți cetățenii Republicii Moldova.
1 Comentariu
Comentariile sunt închise.