PNM își reiterează solicitarea de expulzare a Ambasadorului rus de la Chișinău, Oleg Vasnețov

Ambasadorul rus, Oleg Vasnețov

Partidul Național Moldovenesc (PNM) este profund îngrijorat de descoperirea fragmentelor unei drone de tip „Shahed”, purtătoare de exploziv, în zona de frontieră moldo-ucraineană, în apropierea localității Etulia, din raionul Vulcănești, eveniment anunțat ieri de către IGPF și Poliție. În acest context, formațiunea reiterează cererea privind expulzarea Ambasadorului Federației Ruse de la Chișinău.

”Chiar dacă fragmentele nu mai prezintă un pericol pentru comunitățile din zonă, acest incident reprezintă o amenințare directă la adresa securității naționale a Republicii Moldova.

Este evident că instabilitatea din regiune continuă să afecteze securitatea Republicii Moldova. Cazurile din ultimii doi ani, când au căzut mai multe rachete pe teritoriul Republicii Moldova nu pot fi ignorate și impun necesitatea unei poziții mult mai ferme împotriva agresiunii ruse.

Partidul Național Moldovenesc își reiterează solicitarea pentru expulzarea ambasadorului rus de la Chișinău, Oleg Vasnețov, în semn de protest față de acțiunile provocatoare ale Rusiei și în sprijinul suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”, a mai transmis formațiunea.

Poliția de Frontieră informează că ieri, pe data de 11 februarie 2024, în zona frontierei moldo-ucrainene, în apropierea localității Etulia, din raionul Vulcănești, au fost depistate fragmente de dronă de tip „Shahed”.

Fragmentele de dronă au fost ridicate de către experții Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP și urmează să fie supuse expertizei, a informat Poliția.

Cercetarea la fața locului este asigurată de experții criminaliști în colaborare cu polițiștii Inspectoratului din Vulcănești.

Total
0
Shares
Total
0
Share