Inspectoratul General al Poliției a recepționat un lot de echipamente moderne de securitate cibernetică, oferite de Poliția Federală Germană cu sprijinul financiar al Guvernului Republicii Federale Germania.
Donația, în valoare totală de 1,355 milioane de euro, include echipamente hardware performante, soluții software avansate, licențe, suport tehnic și instruire de specialitate. Tehnologiile oferite vor contribui la modernizarea și protejarea comunicațiilor interne și operaționale ale Poliției.
Noile sisteme vor permite monitorizarea, filtrarea și analiza traficului de date, protecția împotriva amenințărilor informatice și administrarea centralizată a infrastructurii IT. Proiectul are și o componentă de asistență tehnică și operațională, menită să consolideze capacitățile poliției în domeniile analizei criminalistice, expertizei digitale, activității K9 și colaborării cu comunitatea.
Evenimentul s-a încheiat cu semnarea unui acord de donație care reconfirmă continuarea cooperării bilaterale dintre Poliția Republicii Moldova și Poliția Federală Germană.
 
			 
						