Poliția capitalei a desfășurat, timp de o săptămână, acțiuni ample pentru prevenirea și combaterea consumului și circulației ilegale a drogurilor în toate sectoarele din Chișinău.
În urma operațiunilor, 13 persoane au fost reținute, iar valoarea estimativă a drogurilor depistate depășește 200 000 de lei. Polițiștii au ridicat substanțe narcotice de tip PVP („sare”), marijuana, hașiș și mefedronă, precum și mai multe dispozitive utilizate pentru consumul acestora.
Totodată, oamenii legii au întocmit 170 de procese-verbale contravenționale.
De asemenea, polițiștii din cadrul Batalionul de Patrulare și Reacționare Operativă (BPRO) au depistat în flagrant 33 de persoane care dețineau PVP („sare”), hașiș și ecstasy, dar și dispozitive destinate consumului de droguri. În aceste cazuri au fost întocmite 45 de procese-verbale contravenționale.
Poliția Capitalei anunță că acțiunile de prevenire și combatere a fenomenului drogurilor vor continua pentru menținerea siguranței în comunitate.



