Doi tineri de 19 și 20 de ani din Chișinău au fost reținuți în flagrant de polițiștii Inspectoratului Botanica, în timp ce plasau droguri în ascunzișuri din capitală.
În urma intervențiilor, polițiștii au ridicat zeci de pachețele cu marijuana, a căror valoare pe piața neagră depășește 70 000 de lei.
Cei doi sunt bănuiți că făceau parte dintr-o grupare infracțională specializată în distribuirea substanțelor narcotice. Polițiștii au efectuat și o percheziție autorizată la domiciliul unuia dintre suspecți, unde au fost descoperite materiale pentru ambalarea și distribuirea drogurilor.
Ambii tineri au fost reținuți pentru 72 de ore.
”Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă până la 15 ani de închisoare, conform legislației în vigoare”, a precizat poliția.
Autoritățile continuă acțiunile de investigație pentru identificarea altor membri ai rețelei și documentarea completă a activității infracționale.