Poliția a înregistrat, în primele două luni ale anului 2025, cel mai mic număr de accidente rutiere din ultimii nouă ani – 240 de incidente, soldate cu 24 de decese și 272 de persoane rănite.
Principalele cauze ale accidentelor rămân viteza excesivă, neadaptarea acesteia la condițiile de drum, neatenția șoferilor și conducerea sub influența alcoolului. Potrivit datelor statistice, cel mai mare număr de accidente s-a înregistrat în aceeași perioadă a anului 2017 (359), iar anul 2018 a fost cel mai tragic, cu 54 de decese în urma accidentelor rutiere.
Pentru a reduce riscul rutier, Poliția, prin Inspectoratul Național de Securitate Publică și serviciile rutiere teritoriale, aplică măsuri stricte de prevenire și combatere a principalelor cauze generatoare de accidente.
Totodată, sunt organizate campanii de informare și prevenție, în parteneriat cu organizațiile din societatea civilă, dar și activități educaționale în școli pentru conștientizarea pericolelor din trafic.
”Pentru noi, fiecare viață contează, iar scopul Poliției este să reducă la zero numărul victimelor în accidente rutiere”, subliniază autoritățile.