Poliția a transmis un avertisment către cetățeni privind o nouă formă de escrocherie prin care sunt trimise SMS-uri false ce anunță amenzi pentru încălcarea regulilor de circulație.
Mesajele conțin informații despre depășirea limitei de viteză, amenințări cu blocarea drepturilor asupra vehiculului și link-uri suspecte pentru achitarea „amenzii”.
Aceste mesaje „NU sunt expediate de Poliție sau alte instituții ale statului”.
Recomandările autorităților sunt: să nu se acceseze link-urile primite, să nu se introducă date bancare sau personale, să se verifice informațiile doar din surse oficiale și să se raporteze imediat astfel de cazuri la Poliție.



