Poliția Națională anunță restricții parțiale de circulație pe strada Vadul lui Vodă din sectorul Ciocana, în perioada 14–20 iulie.
Măsura vizează tronsonul cuprins între străzile Tudor Vladimirescu și Mihail Sadoveanu și este necesară pentru efectuarea unor lucrări de către S.A. „Apă-Canal Chișinău”.
Conducătorii auto sunt rugați să circule cu prudență sporită și să respecte ceilalți participanți la trafic pe durata restricțiilor.