Polițiștii din sectorul Buiucani al capitalei au documentat activitatea ilegală a unui bărbat de 43 de ani care amenajase un spațiu dedicat consumului de droguri în propriul apartament. În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe dispozitive artizanale destinate consumului de substanțe narcotice.
La momentul intervenției, în apartament au fost găsiți și alți trei bărbați, consumatori de droguri, care au fost identificați de autorități. Proprietarul apartamentului este cercetat penal, iar conform legislației în vigoare, acesta riscă o pedeapsă de până la 4 ani de închisoare.
Acțiunile de urmărire penală continuă, iar poliția își reafirmă angajamentul de a combate rețelele care sprijină consumul de substanțe interzise în rândul populației.