Poliția Română l-a dat în căutare pe fiul cel mare al fostului președinte, Petru Lucinschi

sergiu lucinschi, petru lucinschi, chiril lucinschi, fiul lui lucinschi condamnat, spalare de bani moldova, dosarul bem, clanul lucinschi

Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, a fost anunțat în căutare de poliţia română.

Asta după ce mai devreme acesta a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la fals intelectual, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În perioada decembrie 2014 – martie 2015, inculpatul a exercitat acțiuni de costrângere asupra părții civile H. A., pentru a-l determina pe acesta să-i dea suma de 4.000.000 euro, pretinzând că are influență asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea cauzelor penale care-l priveau pe acesta. Trafic de influență: Condamnat la 2,4 ani de închisoare, se spune într-un comunicat publicat de Poliția Română.

În iunie 2015, Sergiu Lucinschi, fiului fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, şi Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, au fost trimişi în judecată în dosarul privind şantajarea lui Alexandru Horpoş, de la care Lucinschi ar fi cerut patru milioane de euro pentru a-şi retrage o plângere de la DIICOT.

Sergiu Lucinschi este acuzat de şantaj, trafic de influenţă, fals în declaraţii şi instigare la fals intelectual, iar avocatul Radu Pricop, de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii.

Potrivit rechizitoriului, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi, cu complicitatea avocatului Radu Petru Pricop, a constrâns un om de afaceri, denunţător în cauză, să îi dea patru milioane de euro, sumă pe care acesta nu i-o datora lui Lucinschi. Banii au fost ceruţi în contextul în care firma la care Lucinschi era asociat şi acţionar a introdus la DIICOT o plângere penală, „dând, în mod intenţionat, unor afaceri comerciale nerentabile, o încadrare juridică penală”. Sergiu Lucinschi i-ar fi spus omului de afaceri că, dacă este de acord să îi dea cele patru milioane de euro cerute, va retrage plângerea de la DIICOT.

În perioada ianuarie 2015-martie 2015, Remus Tudoran Jurj, în calitate de procuror DIICOT, având în instrumentare două dosare penale care îl priveau pe Alexandru Horpoş, l-ar fi sprijinit constant pe Sergiu Lucinschi, prin dirijarea unor momente ale anchetei penale într-o manieră fie favorabilă, fie nefavorabilă omului de afaceri cercetat, în funcţie de cum decurgeau discuţiile pentru remiterea banilor.

Astfel, în 19 februarie 2015, procurorul Jurj a emis, cu încălcarea dispoziţiilor legale, o ordonanţă prin care i-a permis omului de afaceri părăsirea pentru cinci zile a teritoriului României, cu destinaţia Zambia.

Ulterior, în 6 martie 2015, cu prilejul prelungirii măsurii controlului judiciar în cazul omului de afaceri, într-una dintre cauze, procurorul DIICOT i-ar fi comunicat lui Horpoş că are în lucru şi alt dosar penal şi că, dacă cele sesizate se vor confirma, va lua măsurile care se impun.

Amintim că, Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la fals intelectual. Decizia a fost luată de magistraţii români de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, și fratele său, fostul deputat liberal-democrat,Chiril Lucinschi a fost condamnat mai devreme la cinci ani și șase luni de închisoare în penitenciar de tip semiînchis pentru spălare de bani în proporţii deosebit de mari în dosarul BEM.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share