Polițiști din Moldova au urmat un training pentru gestionarea persoanelor agresive

Timp de o săptămână, polițiști din mai multe inspectorate teritoriale au participat la un training specializat privind gestionarea comportamentului persoanelor agresive în punctele de control.

Instruirea a fost organizată în cadrul proiectului ”Consolidarea capacităților de cooperare cu subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne”, implementat de Poliția Federală Germană și susținut financiar de Guvernul Republicii Federale Germania.

Scopul programului este de a îmbunătăți competențele operaționale ale angajaților poliției, astfel încât aceștia să poată interveni eficient în situații tensionate, să mențină controlul asupra persoanelor agresive și să aplice tehnici noi de intervenție.

Participanții au efectuat exerciții practice și scenarii simulate, menite să dezvolte reacția rapidă și coordonarea în echipă. Trainingul le-a oferit polițiștilor instrumente esențiale pentru gestionarea situațiilor critice, contribuind la protejarea cetățenilor și a forțelor de ordine. Programul reprezintă un pas important în consolidarea profesionalismului polițiștilor și în creșterea nivelului de siguranță publică în Republica Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share