Polițiștii de frontieră au descoperit patru cazuri de documente falsificate descoperite la intrarea în țară

În ultimele zile, polițiștii de frontieră au descoperit patru cazuri de documente falsificate, utilizate de persoane care intenționau să intre în țară, se menționează într-un comunicat al Poliției.

În cadrul controlului de pe direcția intrare în Republica Moldova, la o cursă aeriană din Istanbul, polițiștii de frontieră au descoperit în portmoneul unui cetățean turc, în vârsta de 52 de ani, un permis de conducere aparent emis de autoritățile din Turcia. Verificările efectuate cu tehnica specială din dotare, în colaborare cu reprezentanții Frontex, au confirmat că documentul prezenta semne de falsificare.

La o cursă aeriană din Londra, pe direcția de intrare în Republica Moldova, polițiștii de frontieră au supus unui control suplimentar un pasager în vârstă de 23 de ani, cetățean cu dublă cetățenie MDA/RO. În urma verificărilor, în portmoneul acestuia a fost găsit un permis de conducere emis aparent de autoritățile române. Cu ajutorul tehnicii speciale din dotare și în cooperare cu reprezentanții Frontex, s-a constatat că documentul conținea semne de falsificare.

În punctul comun de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, un cetățean al Georgiei, în vârstă de 55 de ani, a fost supus unui control suplimentar. În timpul verificărilor, în portmoneul acestuia a fost descoperit un permis de conducere emis de autoritățile din Belarus, care prezenta semne evidente de falsificare.

La punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, polițiștii de frontieră au depistat un act de identitate cu semne vizibile de falsificare asupra unui cetățean ucrainean, în vârstă de 52 de ani, care era pasager într-un microbuz întors din Germania. Persoana a declarat că documentul a fost procurat prin intermediul unui cetățean moldovean, contra sumei de 150 de euro.

Documentele au fost ridicate și transmise către laboratorul criminalistic al IGPF pentru verificări suplimentare. Colegii noștri continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele și a lua măsurile legale necesare.

Poliția de Frontieră reamintește tuturor cetățenilor:

  • Să utilizeze doar documente autentice și eliberate de autoritățile competente.
  • Să verifice valabilitatea și integritatea documentelor de călătorie înainte de a porni la drum.
  • Să evite intermediarii care promit obținerea rapidă a actelor contra unor sume de bani, deoarece acestea pot fi falsificate.

Folosirea documentelor falsificate reprezintă o infracțiune gravă, sancționată conform legislației Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share