Polițiștii de frontieră au reținut un grup infracțional implicat în organizarea migrației ilegale

Un conațional a fost reținut în timp ce asigura transportul pe teritoriul R. Moldova pentru doi cetățeni ucraineni care au traversat clandestin frontiera de stat. Există informație operativă că moldoveanul este complice în cadrul unui grup infracțional specializat pe organizarea migrației ilegale.

Conform acțiunilor speciale de investigații a fost stabilit că se acționa după o schemă bine punctată, unde bănuitul avea rolul de la preluarea, până la transportarea cu scopul părăsirii legale a teritoriului R. Moldova.

În data de 17 ianuarie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au reținut conaționalul în flagrant delict în zona de frontieră, iar în mijlocul de transport personal fiind depistați cei doi bărbați ucraineni. Potrivit declarațiilor și cercetărilor ulterioare, cetățenii ucraineni trebuiau să achite suma de 5000 dolari SUA.

Bănuitul în vârstă de 60 de ani, originar din r. Rîșcani, implicat în organizarea migrației ilegale a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul de detenție preventivă al IP Edineț, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat la sediul Direcției.

În continuare, sub conducerea Procuraturii Briceni împreună cu organul de urmărire penală sunt întreprinse măsuri procesuale în vederea documentării și atragerii la răspundere a persoanelor implicate în acțiunea ilegală, cu respectarea normelor de prezumție a nevinovăției.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă privațiune de libertate pe un termen de la 3 la 7 ani (art.362 al.3) lit.a) Cod Penal al RM).

Total
0
Shares
Total
0
Share