Polițiștii de frontieră au ridicat un automobil și o remorcă, dar și un permis de conducere falsificat

În cadrul formalităților de control al trecerii frontierei de stat au fost ridicate un automobil și o remorcă cu modificări tehnice, dar și un permis de conducere falsificat. Cazurile au fost înregistrate în punctele de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni, în ultimele 24 de ore.

Prima persoană cercetată este cetățean al Republicii Federale Nigeria, în vârstă de 25 de ani. Acesta s-a prezentat pe sensul de ieșire din R. Moldova, în PTF Leușeni, la volanul unui automobil înmatriculat în Georgia. În cadrul controlului de documente a fost înmânat și permisul de conducere nigerian. La verificarea amănunțită a permisului, polițiștii de frontieră au stabilit că acesta conține indici de falsificare. În fapt, persoana a fost înlăturată de la conducerea autoturismului, străinul luând decizia de a reveni în R. Moldova. Actul a fost transmis în laboratorul criminalistic IGPF pentru expertiză.

De asemenea, în PTF Leușeni, în fluxul mijloacelor de transport polițiștii de frontieră au identificat o remorcă, al cărui număr VIN prezenta bănuială rezonabilă de falsificare. Remorca era tractată de un autoturism, ambele fiind cu numere de înmatriculare finlandeze. În cadrul verificărilor fizice a mașinii a stabilit că numarul VIN ar fi ştanțat ilegal pe şasiu. Documentat pe caz este un bărbat cu dublă cetățeni (RO/MD), în vârstă de 44 de ani. Remorca cu nereguli a fost indisponibilizată pe teritoriul SPF Leușeni, până la încheierea cercetărilor.

În PTF Sculeni, pentru control s-a apropiat un Renault Clio condus de un cetățean moldovean de 38 de ani. În timpul controlului, efectuat în comun de către polițiștii de frontieră și ofițerul FRONTEX, a fost depistat că Codul VIN din certificatul de îmatriculare nu coincide cu cel de pe caroserie. Ca urmare a verificărilor suplimentare, s-a stabilit că mijlocul de transport figurează ca fiind furat pe teritoriul Franța. În declarații, conaționalul a informat precum că mașina a fost procurată recent de la un cetățean fracez, prezentând în acest sens un contract de vânzare-cumpărare. Autovehiculul a fost indisponibilizat pe teritoriul SPF Sculeni, cercetările continuă.

Total
0
Shares
Total
0
Share