Politolog: Actualul Parlament a reușit să depășească situația complicată instaurată în 2014

criza politica, alexandru solcan, experti politici, politologi moldova, guvernarea pdm

Politologul Alexandru Solcan susține că actualul Parlament a reușit să depășească situația complicată instaurată în 2014, inclusiv instabilitatea financiară și economică, iar Guvernul instalat la începutul anului 2016 a reușit, cu suportul Parlamentului, să stabilizeze situația, lucru recunoscut de toți, inclusiv de Fondul Monetar International. Potrivit lui, rolul Parlamentului într-o republică parlamentară este foarte mare și de el depinde stabilitatea Guvernului. Opinia a fost exprimată în cadrul dezbaterilor cu tema „Locul Parlamentului de legislatura a XX-a în viața societății și în istoria parlamentarismului moldovenesc”, ediția a 98-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

Potrivit politologului, criza miliardului a dus la schimbarea opiniilor în societate. „Partida pro-europeană era în scădere și nu mai constituia majoritatea, pentru că toate cele care s-au întâmplat s-au asociat cu partidele care erau la guvernare și care se declarase pro-europene. Și sigur că au fost mari presiuni de organizare a anticipatelor din partea opoziției. Anticipatele ar fi adus în Parlamentul Republicii Moldova partida pro-rusă masiv”, a declarat politologul.

Alexandru Solcan consideră că este important și contextul în care a activat Parlamentul din actuala legislatură – au avut loc alegeri, precedate de semnarea Acordului de Asociere cu UE, un lucru benefic pentru care Republica Moldova a făcut eforturi consistente și care a fost realizat în timpul legislaturii precedente. Acest lucru s-a reflectat în scorul electoral, bazat pe polarizarea geopolitică a societății, drept urmare, în jur de 55 de mandate au fost obținute de partidele care s-au declarat pro-europene. „Astfel, se părea că această direcție urma să fie aprofundată, fiindu-i imprimată și altă esență, nu doar la nivel de declarații. Însă, lucrurile s-au dovedit a fi cu mult mai complicate, fiindcă în același timp se producea ceea despre ce s-a aflat mai târziu – criza financiar-bancară, ieșind la iveală imediat după alegerile din 2014 și aceasta a explodat societatea din Republica Moldova”, a spus Alexandu Solcan. Potrivit lui, unul dintre rateurile actualei legislaturi, este faptul neintroducerii cursului european în Constituție, fapt care poate costa cursul strategic geopolitic al republicii Moldova pe viitor.

Vorbind despre relațiile Parlamentului cu diferite entități, politologul a remarcat că acestea nu au fost cu nimic mai deosebite decât relațiile de până la respectiva legislatură. „„Interesantă” mi s-a părut relația dintre Parlament și Președinție. Președintele a fost ales de popor și aici apare marea disensiune. Când președintele este suspendat pentru anumite decizii se vede o relație foarte proastă dintre Președinție și Parlament, dar, pe de altă parte, președintele care trebuie să fie garantul Constituției, de fapt, o încalcă”. Politologul a mai spus că ideea guvernării de a merge la un referendum pentru suspendarea președintelui este descurajată de ratingul președintelui care nu scade.

Ce ține de relațiile externe, gestionate de actualul Parlament, Alexandru Solcan spune că se observă o tensiune pe ultima sută de metri în relațiile cu structurile europene, pentru că sunt principii și valori pe care Uniunea Europeană tinde să le aplice, dar aici intervine contextul Republicii Moldova. Politologul a văzut însă o bună colaborare a Parlamentului cu țările care se confruntă cu aceleași probleme, precum Ucraina și Georgia, apropiere considerată de politolog benefică, în condițiile în care Moldova se află în contextul unui război geopolitic hibrid.

Vorbind despre relațiile Parlamentului cu opoziția, politologul consideră că cea din urmă creează niște limite pentru guvernare. „Calitatea opoziției creează și calitatea guvernării. Noi am văzut că de multe ori opoziția lansează unele propuneri, guvernarea le prelua, pentru ca mai apoi opoziția să le critice”. Alexandru Solcan consideră că Parlamentului de legislatura a XX-a a încercat să facă față provocărilor, care rămân în continuare provocări pe termen lung și în bună parte și-a îndeplinit sarcinile care stăteau în fața țării ținând cont de context și provocări.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share