Politologii Anatol Țaranu și Igor Boțan îndeamnă PDM și PSRM să se așeze la masa de negocieri

anatol taranu, igor botan, alianta pdm psrm, alianta parlament, majoritate parlamentara, analisti politici, politologi moldova

Scenariul vehiculat în rândul formatorilor de opinie precum că Zinaida Greceanîi ar putea lua funcția de speaker, iar Vlad Plahotniuc pe cea de premier este un fezabilă și trebuie luată în calcul, consideră analistul politic Anatol Țăranu. Opinia a fost exprimată aseară la emisiunea „Punctul pe azi de la TVR Moldova.

„Cel mai probabil vom avea această configurație politică în viitorii patru ani, dacă nu vor interveni alegerile anticipate”, a declarat Anatol Țăranu, transmite Deschide.md

Sursa citată a mai opinat că inițiativa blocului ACUM de a-și propune reciproc funcții cheie în stat, est euna populistă în condițiile în care este lesne de înțeles că aceasta nu va întruni voturile necesare.

În favoarea unei coaliții între PD și PSRM înclină să creadă și analistul Igor Boțan.

„Eu am ferma convinegrea că anume așa si se va intimpla pâna la urmă. Eu cred ca anticipaele sunt de prisos. Eu cred ca PD și PSRM trebuie sa își asume și sa inceapa sa negocieze intre ei o majoritate parlamentară”, a declarat Boțan la emisiunea Politica de la TV8.

Vom aminti că marți, principalele partide parlamentare au avut o primă înrevedere cu Igor Dodon. Cel din urmă i-a îndemnat să se așeze la masa de negocieri, anunțând că următoare rundă de discuții în acest format o vor avea la începutul lunii aprilie.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share