Polonia a reținut un cetățean ucrainean suspectat de sabotarea conductelor Nord Stream

Un cetățean ucrainean a fost arestat în Polonia, fiind suspectat de implicare în exploziile submarine care au avariat conductele de gaz Nord Stream între Rusia și Germania în septembrie 2022, anunță parchetul districtual din Varșovia, citat de The Guardian.

Bărbatul, reținut în orașul Pruszków și transferat la parchetul districtual din Varșovia, face obiectul unui mandat european emis de autoritățile germane, a declarat purtătorul de cuvânt Piotr Antoni Skiba. Numele său nu a fost făcut public din motive de confidențialitate.

Avocatul inculpatului, Tymoteusz Paprocki, a precizat că apărarea contestă extrădarea și că nu este sigur dacă clientul său a participat efectiv la sabotaj. „Având în vedere războiul pe scară largă din Ucraina și faptul că Nord Stream este deținut de compania rusă Gazprom, apărarea nu vede în prezent nicio posibilitate de a formula acuzații împotriva vreunei persoane care a participat la aceste evenimente”, a spus el.

Explozia de pe 26 septembrie 2022 a afectat conductele submarine de gaz rusesc care transportau combustibil către Germania și a amplificat tensiunile legate de războiul din Ucraina. Autoritățile germane susțin că suspectul, instructor de scufundări, s-ar fi aflat pe un iaht în Marea Baltică, de unde ar fi plasat explozibilul pe conducte.

Un alt cetățean ucrainean fusese arestat luna trecută în Italia, în legătură cu aceleași explozii. Anchetele internaționale continuă pentru identificarea tuturor celor implicați.

Total
0
Shares
Total
0
Share