Pompierii au salvat 24 de tone de floarea-soarelui dintr-un camion cuprins de flăcări la Taraclia

Pompierii din raionul Taraclia au salvat 24 de tone de semințe de floarea-soarelui dintr-un incendiu care a cuprins un camion de model MAN, în seara zilei de 23 septembrie, pe traseul R-32 Cahul–Taraclia.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:17, iar la fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori. Aceștia au evacuat în siguranță o butelie de gaz din cabina camionului, evitând astfel riscul unei explozii. „Arderea a fost localizată la ora 20:43”, au precizat reprezentanții IGSU.

Conducătorul autovehiculului nu a avut de suferit. Potrivit IGSU, remorca cu încărcătura a fost salvată, prevenind pierderi materiale considerabile.

Circumstanțele și cauza incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

Total
0
Shares
Total
0
Share