Popescu: „Aderarea la UE ne oferă o cale către o societate mai democratică, mai prosperă și mai stabilă”

 

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a participat, în regim de videoconferință, la cea de-a 36-a reuniune a Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor, unde a anunțat decizia Republicii Moldova de a se alătură organizației.

În ultimii ani, s-au făcut progrese în protejarea drepturilor omului și în construirea unei societăți mai incluzive. Rezultatele noastre se reflectă în clasamente internaționale precum Indicele Mondial al Libertății Presei și Indexul Egalității de Gen. Suntem acum pe locul 28 în ceea ce privește libertatea presei și pe locul 16 în egalitatea de gen la nivel mondial.

„În cadrul intervenției, am reiterat faptul că obiectivul strategic al țării noastre este aderarea la Uniunea Europeană – o cale către o societate mai democratică, mai prosperă și mai stabilă. Știm că aceasta nu este un obiectiv ușor de atins, dar suntem hotărâți să implementăm reformele necesare și să îndeplinim criteriile pentru a deveni un stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.” – a spus ministrul de externe Nicu Popescu.

Total
0
Shares
Total
0
Share