Poșta Moldovei avertizează asupra creșterii cazurilor de escrocherie prin apeluri și mesaje false

Poșta Moldovei avertizează asupra creșterii cazurilor de escrocherie prin apeluri și mesaje false
EnglishFrançaisРусский

Poșta Moldovei avertizează clienții despre intensificarea cazurilor de escrocherie realizate prin intermediul apelurilor telefonice, rețelelor de socializare, paginilor web și alte surse.

Escrocii se pot prezenta ca angajați ai Poștei Moldovei, folosind elementele vizuale ale întreprinderii sau comunicând că aveți de primit un colet, scrisoare sau altă corespondență, pentru a induce în eroare și a obține mijloace bănești sau date sensibile.

Poșta Moldovei NU solicită coduri primite prin SMS, date personale, date bancare și NU cere transferul de bani prin apeluri telefonice, pagini web, SMS, e-mail sau rețele de socializare.

Exemple de escrocherii semnalate:

– Persoana care sună se prezintă ca angajat al Poștei Moldovei și informează că aveți de primit un colet sau scrisoare, cerând coduri primite prin SMS, adresă sau alte informații sensibile.

– În cazul în care intenționați să vindeți un produs, escrocii comunică că achită online și trimit un curier pentru preluarea produsului, oferind un link pentru accesarea banilor, prin care pot fura datele cardului.

– Primiți mesaje care anunță că un colet nu poate fi livrat din cauza unor taxe suplimentare, urmate de un link suspicios.

Dacă vi se cere să nu comunicați nimănui despre apel, vi se cer bani, informații sau coduri, iar interlocutorul încearcă să vă grăbească sau să vă sperie, este cel mai probabil o escrocherie.

Poșta Moldovei recomandă să nu divulgați date personale, bancare sau de autentificare, să verificați cu atenție sursa informațiilor și să apelați poliția la 112, dacă este necesar.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×