Povestea tristă a unei tinere: Riscă închisoare pe viață pentru că l-a ucis pe cel care a violat-o

Viol

O tânără riscă închisoare pe viață pentru că l-a ucis pe bărbatul care a violat-o și a exploatat-o sexual.

Chrystul Kizer, 19 ani, din Wisconsin, a fost exploatată sexual timp de doi ani de către Randy Volar, care a mai abuzat și alte fete. Kizer și Volar s-au cunoscut în 2016, pe când ea avea doar 16 ani. Timp de doi ani a fost victima acestuia, iar pe data de 5 iunie 2018, după o nouă agresiune, Chrystul l-a împușcat de două ori în cap, apoi i-a incendiat trupul. A părăsit apoi scena crimei cu mașina lui Volar, potrivit The Washington Post.

Tânăra a recunoscut că a comis crima, ocazie cu care anchetatorii au aflat că Randy Volar fusese arestat cu patru luni înainte de a fi ucis pentru acostarea unor copii.

Avocații tinerei vor să facă apel la o lege a statului Wisconsin care le permite victimelor traficului de persoane să fie achitate dacă se poate dovedi că au comis o crimă tocmai din cauza faptului că au fost exploatate. Un judecător, însă, a decis că în cazul lui Crystul această lege nu poate fi aplicată, iar tânăra riscă să fie acuzată de omor calificat, faptă pentru care poate primi închisoarea pe viață.

Kizer a declarat pentru The Washington Post că l-a cunoscut pe Volar online, pe un site de escorte închis între timp. S-au întâlnit de câteva ori, dar el avea pretenții din ce în ce mai absurde, iar ea a încercat să se distanțeze pentru că începuse o relație amoroasă. Acest lucru l-a enervat pe Volar.

Tânăra a spus că Volar, care îi era de fapt client, a început să fie extrem de violent după ce a aflat de relația ei și a și amenințat-o cu moartea.

În ziua crimei, Chrystul s-a dus acasă la Volar. După ce au mâncat pizza și au fumat, ea a început să se simtă rău și și-a dat seama că bărbatul o drogase. Atunci, bărbat-o a violat-o. „Am încercat să scap de el, dar eram amețită și am căzut pe jos, iar el a sărit pe mine. L-am rugat să mă lase în pace, pentru că voiam să-mi schimb viața, dar el a rupt hainele de pe mine”, a declarat tânăra pentru sursa citată.

În acel moment, tânăra a scos din geantă pistolul pe care îl avea de la iubitul ei și l-a împușcat pe Volar. Procesul ei va începe în curând.

Total
0
Shares
Total
0
Share