Prea puțini cercetători delegăm: Republica Moldova se retrage din Institutului Unificat de Cercetări Nucleare

Republica Moldova va denunța participarea la Statutul Institutului Unificat de Cercetări Nucleare din 1 ianuarie 2024. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de astăzi, avizul consultativ privind denunțarea respectivului document.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, în ultimii ani, interesul instituțiilor de cercetare din țara noastră de a delega cercetători pentru efectuarea lucrărilor la IUCN s-a diminuat, de la 6 cercetători în 2017 la 3 în anul curent. De asemenea, laboratoarele de la Institutul de Fizică Aplicată cu tematica respectivă, care tradițional colaborau cu IUCN, nu mai există, sistându-și activitatea și grupurile de cercetători.

Prin urmare, Programul de Stat pentru anii 2020-2023 în domeniile cercetării și inovării nu conține programe pe tematica respectivă.

Cotizația calculată pentru țara noastră la IUCN a crescut în ultimii ani de la 132,7 mii dolari americani în 2018 la 202,4 mii dolari în anul 2023.

Acordul de organizare a Institutului Unificat de Cercetări Nucleare a fost semnat la Moscova, în 1956. Anul trecut, avea 19 state membre. Scopul activității Institutului este desfășurarea cercetărilor teoretice și experimentale în domeniul fizicii nucleare de către oamenii de știință ai statelor membre.

De la începerea războiului împotriva Ucrainei de către Rusia din componența Institutului s-au retras Ucraina, Cehia și Polonia, Slovacia și-a suspendat calitatea de membru, iar Bulgaria și România și-au suspendat participarea la activități.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share