Comisia Electorală Centrală a venit cu noi precizări privind organizarea alegerilor locale noi din 16 noiembrie 2025, anunțând că alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare, din motive de sănătate sau alte cauze temeinice, pot depune cereri pentru votarea la locul aflării, cu urna de vot mobilă.
Potrivit CEC, cererile pot fi depuse în scris cu cel mult două săptămâni înainte de ziua votării și până la ora 14:00 a zilei precedente scrutinului. În ziua alegerilor, birourile electorale vor accepta cereri până la ora 14:00, doar în baza unui certificat medical.
„Alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni la secția de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă”, se menționează în informarea Comisiei.
Persoanele care nu pot depune personal cererea o pot face prin intermediul unui membru al familiei sau pot solicita ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. În cazurile când alegătorul nu poate semna cererea, aceasta poate fi depusă verbal la sediul secției de votare sau, dacă nu este posibil, prin apel telefonic.
În ziua scrutinului, cel puțin doi membri ai biroului electoral se vor deplasa cu urna mobilă și materialele necesare la domiciliul alegătorului pentru ca acesta să poată vota.