Alte știri

Premierul Ciocoi a primit la Guvern o delegație de parlamentari europeni

Pinterest LinkedIn Tumblr

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a primit la Guvern delegația parlamentarilor europeni, aflată într-o vizită de lucru la Chișinău. Este vorba despre Siegfried Mureșan – președintele delegației pentru relațiile cu Republica Moldova a Parlamentului European, Andrius Kubilius – președinte din partea Parlamentului European la EURONEST și Andrzej Halicki – vicepreședintele delegației Parlamentului European la EURONEST.

Oficialii au discutat teme de actualitate care vizează relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, inclusiv provocările generate de pandemie la nivel regional și mondial, dar și eforturile comune depuse în sensul combaterii efectelor economice apărute pe fonul crizei de Covid-19.

În cadrul întrevederii, prim-ministrul interimar a menționat că UE rămâne partener strategic al Republicii Moldova și a apreciat dialogului dinamic și constructiv purtat de țara noastră cu UE. Aureliu Ciocoi și-a exprimat recunoștința pentru suportul acordat de partenerii europeni Republicii Moldova, asigurând țara noastră cu echipamentul necesar și vaccinuri anti-Covid.

„Instituțiile din UE și România au fost un factor esențial în acest proces și ne-au permis să recepționăm primele vaccinuri încă în luna martie. Astfel, am reușit să protejăm personalul medical aflat în prima linie”, a spus premierul interimar, Aureliu Ciocoi.

Eurodeputatul român, Siegfried Mureșan, a declarat că UE va continua să sprijine Republica Moldova în procesul de gestionare a pandemiei. Totodată, a reiterat disponibilitatea UE în fortificarea cooperării pe diverse domenii de interes comun, cum ar fi reformarea justiției și combaterea corupției.

O atenție deosebită a fost acordată subiectului alegerilor parlamentare anticipate care vor avea loc în Republica Moldova în vara acestui an. Oficialii europeni au îndemnat autoritățile de la Chișinău să asigure alegeri democratice, transparente și corecte.

Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a subliniat faptul că pregătirile pentru scrutinul anticipat din 11 iulie se desfășoară în conformitate cu standardele internaționale și a dat asigurări că procesul electoral va avea loc cu respectarea tuturor normelor de siguranță, astfel încât cetățenii RM din țară și din diasporă să-și poată exercita dreptul la vot.

loading...

Comments are closed.