Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere online cu omologul bulgar, Nikolai Denkov

Progresul Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, precum și posibilitățile de intensificare a dialogului bilateral la toate nivelurile au fost discutate astăzi la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean, desfășurată în format online, cu omologul său bulgar, Nikolai Denkov.

În discuții, oficialii s-au referit la oportunitățile de consolidare a relației bilaterale moldo-bulgare, prin cooperare în domeniul economic, energetic și cel al educației.

Șeful Executivului de la Chișinău a apreciat intenția părții bulgare de a implementa proiecte de dezvoltare în domeniul social-economic în raionul Taraclia și a subliniat suportul constant oferit de către Institutul Diplomatic de la Sofia pentru instruirea funcționarilor publici din Republica Moldova.

„Expertiza țărilor Uniunii Europene este foarte importantă pentru autoritățile Republicii Moldova, care depun un efort imens pentru a accelera procesul de aderare a țării noastre la familia UE. Mizăm în continuare pe susținerea partenerilor noștri pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE”, a spus premierul Dorin Recean.

Prim-ministrul Nikolai Denkov a reiterat susținerea Bulgariei pentru deschiderea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și a apreciat eforturile consistente ale autorităților în realizarea reformelor de modernizare a țării.

Întrevederea de astăzi face parte din eforturile comune ale președintei Maia Sandu, prim-ministrului Recean și a șefului diplomației moldovenești, Nicu Popescu de a discuta cu oficialii de nivel înalt ai tuturor statelor membre UE, pentru a promova importanța lansării negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Total
0
Shares
Total
0
Share